Prietenii sunt acolo, până la un punct

Mereu am crezut că orice prietenie, oricât ar fi de strânsă, are un punct, un acel punct la care spui: “stai, bă frate, pe asta nu o fac. Da’ ce, eu nu contez?”

FotoN-aş zice că nu mai e vorba de o prietenie sinceră, mai degrabă aş spune că da, există o limită după care apare orgoliul personal, propriul interes, nevoia de a te impune etc. Îmi e puţin aiurea să gândesc aşa, dar asta-mi trece prin cap acum. Şi când ţi se întâmplă asta, când un prieten la care ţii foarte mult te pune, de exemplu, pe locul 2, după cineva care nu ar trebui să fie atât de important pentru el/ea, te simţi naşpa. Te simţi ca dracu. Eşti, poate, puţin gelos, dar oricum te simţi ca dracu. Cu sau fără gelozie.

Pe mine mă seacă ideea că uneori, oricât aş spune un lucru, oricât l-aş explica şi l-aş întoarce pe ‘nşpe mii de părţi, nu se înţelege şi tot există o situaţie în care să mă simt exact cum mai scris mai sus.

O fi prea greu să înţelegem când ni se spune un lucru? Sau o fi prea greu să facem ca punctul ăla limită să fie puţin mai uşor de digerat?

Poza o fi poate exagerată, dar mă voi gândi puţin la ea.

Imaginea-i de aici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s