Să ne intonăm imnul, zic

Am citit ieri o ştire cum că Senatul a adoptat tacit o propunere care dacă va trece şi de Camera Deputaţilor, camera decizională din Parlament în această situaţie, va obliga toţi elevii din ciclul primar să cânte în fiecare dimineaţă imnul de stat al României.

Primul lucru care mi-a trecut prin minte în timp ce citeam este faptul că pentru BAC, la istorie, învăţ despre comunism. Am făcut legătura asta involuntar, pentru că propunerea asta mă duce cu gândul exact la perioada comunistă pe care deşi nu am trăit-o, am avut destul de-a face cu ea. Aş spune ironic că deşi nu am trăit-o atunci, trăiesc acum ce a mai rămas din ea, dar ar fi altă discuţie.

Revenind la propunere, probabil că există parlamentari în România care din lipsă de ocupaţie sau dorinţa de a propune şi ei ceva găsesc tot felul de idei care mai de care mai… ciudate.

De-a lungul timpului am avut de-a face cu foarte multe persoane care au susţinut sus şi tare reintroducerea obligatorie a uniformelor şcolare. Nu a fost o idee pe care să o asociez atât de puternic cu învăţământul din comunism, dar am spus şi atunci şi spun şi acum că ar fi o măsură care ar uniformiza elevii şi i-ar readuce la statutul de “produse scoase pe bandă într-o fabrică”. Oricum asta se întâmplă în prezent în învăţământul românesc din cauza modului în care este gândit şi în care funcţionează. Dar să îi mai şi obligăm să se îmbrace la fel, “că aşa e frumos”, ar fi prea mult.

Făcând o paralelă cu situaţia de faţă, a introduce intonarea obligatorie a imnului în şcoli va duce la transformarea imnului naţional într-o piesă plictisitoare, din care majoritatea nu ar înţelege oricum mai nimic şi care şi-ar pierde farmecul. Personal, de câte ori aud imnul României, am o senzaţie plăcută, de un oarecare patriotism şi mândrie. Dar dacă aş fi obligat să îl aud zilnic, când sunt abia trezit, adormit şi frustrat că soarta nu m-a lăsat să dorm, ar deveni ceva comun, departe de ceea ce simt acum atunci când îl aud. Pentru că acum îl aud în situaţii deosebite, în cadrul unor evenimente cu un anumit statut, moment în care reprezintă cu adevărat un element de mândrie a faptului că sunt român.

Nu sunt şi nu voi fi niciodată un naţionalist exagerat, dar sunt de acord cu faptul că unele simboluri ale României, precum imnul de stat sau drapelul au un rol aparte în cultura noastră ca români. Dar asta nu înseamnă că trebuie să îl aud zilnic. Şi-ar pierde din însemnătate. Am înţeles că propunerea face referire la copiii de ciclul primar, dar dacă eu simt asta la 19 ani, ce ar înţelege un copil de 8 ani din asta? Ar fi mândru cu imnul său dacă îl ascultă zilnic? Mă îndoiesc.

Nu ştiu dacă să mă mir de faptul că printre semnatarii proiectului se află şi Ecaterina Andronescu. A fost nu doar odată ministru al educaţiei şi am avut ocazia să văd pe viu faptul că cunoaşte foarte bine sistemul. E dezamăgitor că se pretează la semnarea unor propuneri de acest tip. Am avut dezamăgiri mai mari în ceea ce o priveşte dar dacă m-ar fi întrebat cineva dacă va semna o astfel de propunere, nu ştiu de ce, aş fi răspuns cu nu. Se pare că aş fi greşit.

PS: În timp ce scriu articolul ăsta ascult în căşti imnul de stat al României. Nu l-am mai auzit de ceva timp şi am zis că-i momentul, chiar dacă nu e un eveniment deosebit (sunt doar în bucătărie, cu un laptop în faţă).L-am ascultat odată, apoi a doua oară şi am zis că e suficient. Nu ştiu ce senzaţie aş avea dacă l-aş auzi în fiecare dimineaţă, de luni până vineri, un an întreg. Pardon, patru.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s