Când românii plâng în piață

Piata UniversitatiiAcum câteva zile la ora asta eram încă în stradă. Pentru o seară, locuri din București pe care le frecventez aproape zilnic au devenit un spațiu în care mă simțeam unul din 30.000 de oameni care strigau „vor să voteze, lăsați-i să voteze!”.

Am vrut să scriu articolul acesta duminică noaptea, când am ajuns acasă. Am început să scriu, am scris două rânduri și apoi le-am șters. Le-am șters pentru că nu reușeam să exprim ce simțeam atunci. Am avut nevoie de câteva zile în care să realizez ce a însemnat pentru mine seara de duminică, 16 noiembrie 2014.

Am plecat spre Piața Universității furios, deranjat de faptul că zeci de mii de români au fost nevoiți să stea la cozi interminabile în diaspora, rugându-se să li se respecte un drept garantat de legea fundamentală a României – dreptul la vot. Eram iritat de faptul că cei care ar fi putut face ceva în acest sens găseau tot felul de scuze penibile pentru a nu le permite acestor oameni să voteze.

Am strigat, în fața Guvernului, până în ultimul moment în care se mai putea face ceva, „prelungiți votul!”. Nu ne-a ascultat nimeni. Nimeni din cei care aveau puterea să facă acest lucru. Din Piața Victoriei, din fața Guvernului, am plecat spre sediul PSD pentru a le spune, alături de miile de oameni de acolo, că și-au bătut joc de oamenii pe care se lăudau că îi vor uni. Am plecat pe Kiseleff însă nu am ajuns unde voiam pentru că au format un cordon de jandarmi care ne-a oprit. Acela a fost momentul în care am realizat cât de mare era ura pentru acești oameni. Am văzut oameni care plângeau. Care țipau cu toate puterile tot ceea ce gândeau.

În jur de ora 19, când am ajuns eu în Piața Universității, eram maximum 500 de oameni. Când ne-am întors în Piața Victoriei, la ora 23, eram 30 000. Tot ceea ce înseamnă centrul Bucureștiului, de la Unirii până pe Kiseleff era paralizat. Zeci de mii de oameni fericiți că nu a câștigat reprezentantul celor care au umilit românii și România. Nu am făcut campanie pro sau contra vreunui candidat dintr-un motiv foarte simplu: nu am vrut. Am considerat că nu a fost momentul. Însă duminică seara, da, am fost fericit. Disprețul și indignarea cu care am plecat spre Universitate s-au transformat în entuziasm, fericire.

România a dovedit duminică faptul că anumite principii contează mai mult decât pomenile electorale, decât promisiunile făcute fără jenă și fără fundament. La un moment dat, când zeci de mii de oameni săreau pur și simplu în fața Guvernului, urlau și scandau tot ce le trecea prin minte, aveam lacrimi în ochi. Și eram mândru. Eram mândru pentru că eram acolo. Pentru că simțeam că sunt parte din cei care își doreau ca dreptul la vot să fie respectat, ca oamenii să nu mai fie tratați ca fiind niște tâmpiți.

Nu știu dacă votul de duminică va schimba ceva din fundament în țara asta. Sper și vreau să cred că așa va fi. Există toate premisele pentru ca acest lucru să se întâmple. Va ține de ei într-o mare măsură, dar va ține și de noi, într-o la fel de mare măsură. Noi i-am ales, noi îi putem da jos. Și o vom face, dacă va fi nevoie. Dar vreau să fiu pozitiv și să cred că nu va fi. Să cred că peste 5 ani voi fi fericit că am scris acum acest lucru.

Probabil imaginea cu care voi rămâne în ceea ce privește seara de duminică se formează în jurul unui cuvânt: unitate. Nu am ieșit singur în stradă, am ieșit cu niște prieteni. Dar acolo, indiferent că vorbeam cu necunoscuți din dreapta, din stânga, din față, toți gândeam același lucru. Părea că ne cunoaștem toți. Am trăit niște senzații pe care mi le voi aminti foarte mult timp de acum înainte.

Forța străzii s-a văzut. Puterea oamenilor care au ieșit pentru a spune ce gândesc, în mai toată România, s-a resimțit. Și cu asta vreau să rămân – cu ideea că am ieșit în stradă pentru un principiu în care cred, pentru un principiu pe care nimeni nu mi-l poate contesta. Am ieșit pentru români, am ieșit pentru mine, am ieșit pentru lucrurile în care cred.

Mulțumesc Vlad Petri pentru fotografie.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s