Sunt sau nu băsist?

Traian BasescuVrem sau nu să recunoaștem, subiectul acestei zile nu a fost faptul că mâine Iohannis își începe oficial mandatul de președinte al României, ci faptul că pleacă Băsescu. Iată, așadar, cum după atâția ani, omul ăsta încă e capabil să concentreze toată atenția în jurul lui.

Nu o să încep să fac o paralelă între cum era România în 2004 și cum e România în 2014 pentru că atunci când Băsescu a preluat președinția aveam 9 ani și aș fi penibil să analizez niște lucruri pe care atunci nu le conștientizam. Voi spune strict ceea ce gândesc față de acest om, modul în care l-am perceput încă de când am auzit prima dată de el și modul în care îl văd acum.

Despre Traian Băsescu am auzit prima dată în campania electorală din 2004. Nu îmi amintesc momentul “dragă Stolo”, nici lacrimile credibile de atunci (eu nu cred în lacrimile oamenilor din clasa politică actuală, poate pe viitor o voi face). Îmi amintesc însă de un nene care mereu râdea. Îmi amintesc un moment în care vorbeam atunci cu mama și o întrebam de ce nenea ăla care tot râde apare atât de mult la TV.

Astăzi știu prea bine cine e Traian Băsescu, nu știu dacă mai există în țara asta vreo persoană care să nu știe.

Încă din momentul în care politica a început să mă intereseze, prin 2008 (aveam deja 13 ani, e altă poveste), îl admiram pe Băsescu pentru că îmi plăceau discursurile lui. Avea, și are, în seara asta a dovedit din nou, dacă mai era nevoie, talentul de a ține un discurs impecabil, care curge fără niciun fel de probleme. Chiar și atunci când e nevoit să mascheze eșecuri (pentru că are), le trece neobservate. Nu spun că e un lucru bun, dar e un fapt pe care nimeni nu i-l poate contesta.

Mai apoi, în 2009, în campanie, țineam cu Băsescu. Voiam cu orice preț să câștige pentru că nu îmi plăcea de Geoană, nu îmi plăcea PSD-ul și mai ales, îmi plăcea de Băsescu, daca aș fi avut drept de vot, l-aș fi votat. Îmi aduc aminte cum în seara în care Geoană țopăia a victorie, eu mă gândeam la un singur lucru: dimineață va fi altfel, pot să pariez. Și…

În 2010, în celebrul moment cu -25%, încercam să îmi dau seama dacă e o măsură necesară sau nu. Dacă și-au bătut joc de bugetari sau chiar nu exista o altă soluție. Poate eram naiv, poate nu, dar mergeam pe ideea că niciun om politic, și cu atât mai puțin un om politic ca Băsescu, nu și-ar tăia singur craca de sub picioare. Nu puteam să îi cred pe cei care spuneam că au tăiat salariile pentru a-și băga banii în buzunar. Ar fi fost stupid să cred așa ceva. În România se fură altfel, nu așa. Deci, deși ceva mă face să cred că se puteau găsi și alte soluții, într-un fel nu îl condamn pe Băsescu atât de puternic pentru acel episod.

Suspendarea lui din 2012 mi s-a părut o greșeală, așa cum mi s-a părut o greșeală formarea USL, un monstru politic cu un singur obiectiv în realitate, doborârea lui Băsescu. Lucru dovedit, USL a picat pentru că nu avea fundament și idealul lor nu a fost atins. Aș fi votat împotriva demiterii dacă aș fi avut drept de vot.

Acum, în 2014, pot doar să spun că cel mai puternic președinte al României de după 1989 își termină mandatul în forță. Nu știu dacă va reveni în politica de nivel înalt, dacă va fi sau nu prim-ministru sau dacă va mai candida la președinție (cine știe, poate ne fac ăștia o surpriză și modifică Constituția). Ceea ce știu este că dacă am să îi reproșez lui Băsescu ceva este faptul că uneori i-a lipsit diplomația, că uneori a uitat de bunul-simț și alteori s-a impus și în domenii în care nu ar fi trebuit să o facă.

Pe de altă parte, trebuie să îi recunosc niște reușite pe care, desigur, nu i le pot atribui în totalitate, dar la care a avut o foarte mare contribuție. Îi datorăm, în mare măsură, bucuria de vedea penalii cum fac turism pe la DNA (și bine ar fi ca turismul de tipul ăsta să rămână în floare), îi datorăm o imagine destul de pozitivă pe care România o are pe plan extern (a se face abstracție de românii noștri dragi care mai fură și se mai bat prin Italia și Franța, că nu doar românii fac tâmpenii în afară, eu fac referire la lucruri cu adevărat importante – parteneriate strategice, poziția față de evenimentele geopolitice majore din regiune etc.).

Totodată, trebuie recunoscută tăria de caracter a acestui om. Nu spun că a fost mereu pozitivă, dar analizată ca atare, obiectiv, trebuie să recunoaștem că un om politic cu un caracter atât de puternic ca cel al lui Băsescu, un om care să facă față cu brio la atât de mulți adversari și în atât de multe situații dificile, rar se întâlnește. Dacă trebuie sau nu să îl felicităm pentru acest lucru vom vedea însă în viitor.

În concluzie, nu știu dacă sunt sau nu băsist. E cert că am anumite tendințe însă nu știu dacă pot afirma cu tărie: da, sunt băsist. Nu îl văd drept politicianul perfect dar sub nicio formă nu îl pot percepe, așa cum vor alții să mă facă să îl percep, drept cel mai mare rău al României din ultimii 25 de ani.

Anii următori probabil ne vor spune dacă Băsescu a făcut sau nu bine României. Momentan, judecând la cald, probabil și puțin subiectiv, țin să cred că într-o destul de mare măsură, epoca Băsescu a fost, cel puțin în ceea ce privește președintele, acceptabilă.

Video-ul de mai jos este un video care descrie perfect modul lui Băsescu de a face senzație, de a răspunde scurt și la obiect. Până la urmă, îl putem acuza de orice, dar de faptul că nu are curaj, nu.

Și acum, succes Iohannis! Îmi doresc ca speranța pe care o aveam în 16 noiembrie când eram în stradă și pe care încă o am, așteptările pe care le am de la președintele pe care l-am votat cu toată certitudinea, să se adeverească.

Sursă foto.

Advertisements

One thought on “Sunt sau nu băsist?

  1. Da Caline…in ciuda tineretii tale ai reusit sa sintetizezi, in destul de putine cuvinte, principalele atu-uri ale celui ce a fost principalul promotor al statului de drept in Romania. Fara indoiala ca in lipsa lui Basescu bajbaiam inca in aceasi cloaca imunda, calduta si anestezianta, in care criptocomunistii incercau sa mentina masele pentru eternitate. USL-ul a fost o facatura grotesca, o stroto-camila, devoratoare de resurse si de identitati, un melanj de pseudo-doctrine si o mixtura machiavelica de manipulare a constiintei nationale, fluturand false si stridente eresuri prin fata haitelor flamande de dreptate. A fost o nuca prea tare atat pentru maselele ranforsate ale fostilor politruci comunisti, pentru canini de fier ai activistilor de partid transformati subit la Revolutie, si dupa, in vasnici aparatori ai valorilor perene universale, cat si pentru coltii de lapte ai catelandrilor mutanti derivati din cei dintai. A fost piatra din bocancul cu care s-a incercat calcarea grumazului deja batatorit de greul jugului ideatic al maselor amorfe, hranite cu o mamaliga fara fitil…Asta pana cand, in sfarsit, mamaliga a facut ” KABOUM ” Multumiri desteptilor (aici in sensul de trezire) care au inteles ca singura cale spre a mai spera ceva de la natia romana este IMPLICAREA ACTIVA !!! Revolutia de catifea pentru care invidiam candva Cehoslovacia a inceput sa aiba loc si in Romania. Este important dar nu este suficient…mugurii ei se vor ofili daca niu vor fi udati de abnegatia tineretii, de sudoarea luptei contra “sistemului ticalosit”…de speranta ca Romania nu este si nu va fi niciodata o tara de manelisti, fufe, filfizoni, semidocti si incompetenti. Si in incheiere, parafrazez on loggo : ” Viitorul suna bine !!! “

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s