Nea Oprescule, dacă ți-a alunecat bisturiul…

Sorin OprescuDacă azi eram de serviciu, dimineața mea ar fi fost marcată total de reținerea lui Oprescu, de către DNA. Cum nu am fost, de muncă a avut o altă colegă. Totuși, reflexul meu de dimineață, de a intra pe net să văd ce s-a mai întâmplat între timp, mi-a adus azi o surpriză de zile mari.

Doctorul Oprescu a fost luat pe sus de mascați, prins în flagrant cu mita. Păi, ori cineva l-a prostit că DNA-ul e în vacanță, ori e prost. Ciudat, că mie mi-a lăsat impresia, până acum, că știe să fure. Și, ca o presupunere, o fi știind. Dar azi-noapte a dat un rateu de zile mari. Dacă va mai putea, va mai câștiga el alegerile? Nu de alta, dar acum câteva săptămâni, discutam cu colegii pe tema asta și spuneam noi, atunci, că Oprescu mai pleacă de la Primărie dacă se plictisește. Sau mort, altfel, nicio șansă. De fapt, doar mort. Cum să te plictisești, când o duci atât de bine?

(Poate vedem și o mișcare, „în interes național”, din partea lui Piedone. Momentan, spunea că rămâne la Sectorul 4.)

Procurorii DNA l-ar fi prins pe domnu’ doctor primind 25.000 de euro mită (what, doar atât?! Pe bune? Nu se poate, trebuie să mai fie, altfel pare o glumă proastă!). Mai mult, se pare că nea Mircea Oprescu ar fi luat parte dintr-un adevărat grup organizat, la Primăria Capitalei. Din câte am înțeles eu, un neavizat în ale locului, dacă voiai un contract cu PMB, te angajai că dai înapoi o parte din profitul ulterior.

Avocatul lui Oprescu zice că, în realitate, cei 25.000 de euro nu ar fi bani din mită, ci bani împrumutați de chirurg pentru a-și plăti nu știu ce facturi. Băi, mă lași? Să credem că azi noapte, pe la 00:25, domnu’ doctor avea insomnii, nu din cauza căldurii, nu din cauza situației dezastruoase de la RATB/RADET și altele, ci pentru că nu și-a plătit facturile. Și, culmea, a făcut eforturi, să nu rămână dator la stat, și s-a împrumutat chiar în toiul nopții. Mai mult, o parte din bani erau, se pare, inscripționați cu „mită”. Asta înseamnă să fii mafiot, dacă ne punem pe combinat variantele: voia să plătească facturi cu bani din mită. Păi nu trebuie iertat? Omul făcea tot ce poate să plătească datoriile.

Când consilierul lui Oprescu a fost reținut, acum vreo două luni, pentru fapte de corupție, aproximam când îi vine și primarului rândul. Eu ziceam atunci că până prin toamnă o să îl prindă și pe el cu ceva. Eh, iată. Cum spunea chiar Oprescu pe atunci, despre consilier: „Ori ești prost, ori ești prost!”

Adevărul e că avem o Capitală cu primari pe care îți vine să-i tot pupi, nu alta. Inventar: Un Chiliman acuzat de corupție, un Vanghelie vai de el, suspendat, persecutat, bătut de soartă, un Mănescu pe care nu îl mai vrea nici vecina de pe scara de bloc. În condițiile astea, un Negoiță la care i se mai urlă „demisia din când în când” e încă de bine, nici nu-i mare lucru, indiferent de cum arată lucrările de la Unirii. Dar, acum avem și cireașa de pe tort. Un Oprescu, primar general, reținut de DNA pentru fapte de corupție. Atât de bine să ne fie, după cum îi votăm!

Habar nu am, ce-i drept, dacă acuzațiile sunt adevărate sau nu. Dar, e cert, fum fără foc nu iese. Eu încă aștept, însă, marea veste. Puie Monta, în fața arestului Poliției Capitalei. Și cred că e aproape.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s