De ce urâm homosexualii

Decizia Curții Supreme din SUA, de a legaliza căsătoriile între persoane de același sex pe întreg teritoriul Americii, a provocat, în ultimele zile, declanșarea unei dezbateri generale în mai toate statele. România nu face excepție. Și iată-ne, din nou, dezbătând asupra drepturilor pe care le acordăm sau nu minorităților sexuale din România.

Între numeroase alte subiecte care țin ecranele televiziunilor pe breaking news apare, din nou, deja clasicul subiect al legalizării căsătoriilor gay în România. Le dăm sau nu voie să își oficializeze relațiile? Ne place sau nu, homosexualii și lesbienele există și vor continua să existe indiferent de modul în care statul român se raportează la această comunitate.

Cei care mă cunosc cât de cât știu că am susținut mereu drepturile minorităților din România, fie ele etnice, religioase sau sexuale. Pentru că am observat că ultimele mele postări de pe Facebook cu privire la acest subiect au dat naștere unor dezbateri interminabile, cu argumente interesante de ambele părți, voi încerca să fac o analiză a opiniilor și a motivelor pentru care susțin că România trebuie să facă pasul în recunoașterea integrală și respectarea drepturilor acestor minorități.

Din capul locului trebuie să spun că mă adresez persoanelor cu neuroni, oamenilor care pot înțelege argumentele (pro sau contra opiniei lor). Mi-am asumat de mult timp etichetele pe care unii frustrații mi le atașează dat fiind că am curajul, pe care se pare că mulți nu îl au, de a vorbi despre un subiect incomod. Așadar, oamenii frustrații care nu știu ce e acela un argument și nu pot contraargumenta o opinie sunt liberi să mă facă în continuare gay, poponar sau pot inventa chiar alte cuvinte. Am fost făcut femeie pentru că lupt și pentru drepturile femeilor, deci nimic nu mă mai poate atinge.

De ce urâm homosexualii?

Religia

Principalul motiv din cauza căruia oamenii urăsc minoritățile sexuale este religia. Nu e noutate pentru nimeni că religia ortodoxă (și nu doar ea) interzice complet relațiile homosexuale de orice natură. Voi vorbi în continuare de religia ortodoxă și de Biserica Ortodoxă Română. BOR este extrem de activă când vine vorba de impunerea propriului punct de vedere în acest subiect. Nu voi intra în foarte multe detalii pe această temă, mă voi rezuma la a explica de ce influența religiei a dus la discriminarea masivă a minorităților sexuale.

În primul rând, argumentele de ordin religios, împotriva minorităților sexuale și implicit, a legalizării căsătoriei între persoane de același sex, se contrazic tocmai cu învățăturile Bisericii. Ori, printre primele lucruri pe care mi le amintesc încă de cât eram mic, sunt cuvintele bunicii mele, care îmi spunea mereu că Dumnezeu iubește pe toată lumea. Religia ne învață să ne iubim aproapele, dar tot ea ne face să încălcăm acest principiu, dacă dăm de vreun gay. De ce? Nu e prea complicat. După învățăturile creștin-ortodoxe, Dumnezeu a lăsat femeii și bărbatului instituția căsătoriei strict cu scopuri de procreare. Privind problematica homosexualității din această perspectivă, este cât se poate de clar că cei care susțin argumentele religioase nu vor putea valida căsătoria între persoane de același sex pentru că aceștia nu pot avea copii. Apare însă o altă problemă aici. România nu are o religie de stat, nu toți cetățenii sunt ortodocși și chiar dacă ar fi, nu au toți aceeași viziune asupra religiei și Bisericii. Cei care susțin drepturile minorităților sexuale vizează modul în care statul se raportează la acestea, nu Biserica. Putem, așadar, să legitimăm refuzul de a acorda un drept unei comunități, bazându-ne pe convingerile religioase a unei părți, fie ea chiar și majoritară numeric, din populație? Altfel spus, are majoritatea dreptul de a decide asupra comportamentului sexual al unui individ? Nu. Nu voi susține, în toată pledoaria mea pentru legalizarea căsătoriilor gay, faptul că învățăturile creștin-ortodoxe sunt greșite. Aceasta este cu totul altă dezbatere și nu ne interesează acum pentru că nu încerc să conving adepții argumentelor religioase împotriva minorităților sexuale că sunt greșite convingerile lor. Susțin, însă, obligația majorității de a respecta, nu neapărat de a înțelege, dreptul unei persoane de a acționa în baza propriilor convingeri, fie ele conforme sau nu celor religioase. Homosexualitatea este un păcat capital pentru cei care își trăiesc viața după învățăturile creștine, însă nu putem pretinde ca întreaga populație să procedeze astfel. Am încălca un alt drept.

Societatea

Deși în strânsă legătură cu religia, tind să diferențiez influența societății per ansamblu, atunci când vorbim de motivele pentru care homosexualii sunt detestați. Oamenii sunt reticenți față de nou, față de necunoscut, care provoacă teamă (conștientizată sau nu). Este mult mai ușor și comod să condamnăm acțiunile unei persoane despre care nu știm mai nimic, dar pe care societatea le privește drept deviante. Dar, după cum susține și Becker, ele sunt deviante doar în măsura în care sunt definite astfel de ceilalți. Altfel spus, un act este considerat deviant în anumite circumstanțe și doar dacă încalcă o serie de valori și principii stabilite în cadrul unui anumit grup (vezi crima – curmarea vieții unei persoane poate fi considerată un act deviant într-o circumstanță, dar exact pe dos în alta, cum ar fi uciderea unui inamic în război sau a unui terorist). Ceea ce vreau să punctez este că din punctul de vedere al societății ca ansamblu, orice orientare sexuală, alta decât cea normală majoritară, este privită drept deviantă din simplul motiv că nu se aliniază majorității și valorilor deja cunoscute de societate (societatea românească sau oricare alta). Oamenii au tendința de a judeca și marginaliza persoanele care își trăiesc viața într-un mod considerat dezirabil. Se ridică aceeași problemă – are majoritatea dreptul de a decide asupra corectitudinii comportamentelor individuale?

Oamenii politici și alți formatori de opinie

Pornind de la ideea că o persoană publică, îndeosebi un politician, tinde să afișeze poziții publice care susțin opinia majorității, din rațiuni de imagine sau alte câștiguri (electorale, spre exemplu), putem afirma că atât politicienii cât și alte persoane publice, formatori de opinie, încurajează, prin discursurile lor publice, marginalizarea minorităților sexuale. Excepțiile (vezi Remus Cernea, deputat) au de suferit din punctul de vedere al propriei imagini. Ori, sunt prea puțini cei care își asumă acest lucru. Sunt convins că Parlamentul României, același care a respins numeroase inițiative legislative de a legaliza căsătoriile gay sau parteneriatul civil între persoane de același sex, este compus și din persoane rezonabile, capabile să înțeleagă nevoile cetățenilor pe care îi reprezintă. Nu se vor poziționa însă de partea minorităților sexuale din motivele explicate mai sus. Am aceeași opinie și despre președinte Iohannis care, întrebat în campania electorală pentru prezidențialele din 2014 despre acest subiect, a preferat să se poziționeze la mijloc: nici pro, nici contra, lăsând să se înțeleagă faptul că va susține acest demers dacă va constata că e o nevoie reală a populației. Refuz să cred că și-a schimbat percepția după intrarea pe porțile Cotroceniului. Dar nu a exprimat vreo opinie în timpul în care ultima inițiativă în acest sens, a lui Cernea, era dezbătută în Parlament. De ce oare?

Nu pot trece mai departe fără să menționez legătura dintre politicieni și Biserica Ortodoxă Română. N-am descoperit-o eu, așa că nu voi insista pe a o explica. Voi menționa doar, pe aceeași linie a paragrafului anterior, că foarte mulți oameni politici din România, aflați pe diverse poziții publice, se poziționează împotriva minorităților sexuale din cauza faptului că a face altfel contravine poziției BOR pe subiect și implicit, relația colaborarea cu aceasta va avea de suferit (dacă Biserica nu te mai sprijină, sau, mai rău, dacă este împotriva ta, de-ai dus).

Inconștiența

Foarte mulți dintre cei care se declară împotriva orientărilor sexuale minoritare se bazează pe o serie de argumente, dacă le putem numi astfel, care nu sunt altceva decât niște reflexe la ceea ce au învățat sau auzit (vezi mai sus – Societatea). Nu înțeleg conceptul, nu înțeleg ce presupune o altă orientare sexuală decât cea majoritară. De fapt, nu înțeleg faptul că nu presupune nimic diferit. De ce? Pentru că nu s-au obosit sau nu au avut ocazia să intre în contact cu băieți homosexuali, fete lesbiene sau cu bisexuali și se bazează strict pe imaginea pe care societatea le-o acordă. În condițiile în care peste jumătate din români nu ar folosi o toaletă publică în care a intrat un homosexual (îmi cer scuze pentru faptul că nu îmi amintesc exact studiul, pentru a-l cita), ne punem serioase semne de întrebare cu privire la cât de mult gândesc acești oameni.

---

False teme/probleme (argumentele contra) legate de homosexualitate și căsătoria gay

Homosexualitatea este un păcat

Nu voi intra în detalii pe această temă, pentru că am detaliat deja subiectul. Voi repeta doar concluzia: o persoană se află în situația perfect legitimă de a considera orientările sexuale minoritare drept un păcat pentru că fiecare are libertatea de a-și alege propriile repere morale. Dar tocmai din acest motiv, obligația celor care consideră homosexualitatea un păcat este de a respecta decizia celorlalți. În condițiile în care oamenii au, deci, repere morale diferite, nu vor ajunge niciodată la un consens. Și nici nu trebuie. Nu trebuie neapărat să înțelegem, trebuie să respectăm. Nimeni nu încearcă (sau dacă o face, greșește), să demonstreze că homosexualitatea nu este un păcat. Este cât se poate de evident că, din punctul de vedere al religiei creștin-ortodoxe, este unul cât se poate de mare. Dar, repet, nu e nimeni obligat să își trăiască viața după principiile acestei religii. Nu putem continua să interzicem căsătoriile între persoanele de același sex sau, mai mult, chiar homosexualitatea în sine, pe baza unor convingeri ale unui grup de oameni, în condițiile în care acesta nu cuprinde întreaga populație. Nu îți place, nu te uiți, dar nu interzici.

Căsătoria este uniunea dintre un bărbat și o femeie (căsătoria homosexuală atacă familia tradițională)

E total primitiv să afirmăm că relația dintre două persoane de același sex nu reprezintă o familie. Să înțelegem: relația dintre două ființe umane le privește numai și numai pe ele. Este doar responsabilitatea lor de a decide cum se raportează unul la celălalt. Familia tradițională (mama, tata și copilul) reprezintă o celulă mai mult decât importantă în societate, pe care nu o negăm sub nicio formă. Dar acesta nu e un argument suficient de puternic pentru a anula existența familiilor formate din persoane de același sex. Ele există și vor exista în continuare.

În privința căsătoriei, da. Aceasta este uniunea dintre un bărbat și o femeie. Dar doar din punctul de vedere al căsătoriei religioase. Nimeni nu încearcă să convingă Biserica Ortodoxă să oficializeze căsătorii între persoane de același sex. Înțelegem cu toții că este împotriva învățăturilor sale. Dar trebuie să facem distincția între căsătoria religioasă și cea civilă. Biserica nu, dar statul are obligația de a asigura dreptul tuturor cetățenilor de a se căsători în funcție de propriile convingeri, atât timp cât această căsătorie se realizează în baza unui acord liber consimțit între două persoane adulte. Mai mult, în România, căsătoria este, în prezent, conform legii, uniunea dintre un bărbat și o femeie (prin Codul Civil, nu și prin Constituție) dar acesta nu e argument, pentru că nu poți folosi drept argument în favoarea unui concept strict definiția (acceptată momentan) a conceptului.

Căsătoria homosexuală nu are sens pentru că nu va da naștere copiilor

Serios? Și atunci de ce permitem cuplurilor care conțin persoane sterile să se căsătorească? Sau, de ce permitem cuplurilor care nu au copii să rămână căsătoriți? A da naștere unui copil este o decizie care privește strict persoanele din respectivul cuplu (heterosexual, evident). Cu toții acceptăm asta (dacă nu vine cineva cu propunerea de a impune legal cuplurilor să dea naștere copiilor, ha, ha). Putem, prin analogie, să acceptăm și ideea conform căreia căsătoria are sens și fără copii. Nu vreau să fiu înțeles greșit, susțin natalitatea și faptul că statul trebuie să acorde facilități cuplurilor pentru a încuraja creșterea natalității. Dar e absurd să spunem că o căsătorie nu are sens dacă cuplul nu are copii. Argumentul pică, deci.

Căsătoria gay va lipsi copilul fie de tată, fie de mamă

Tema este una primitivă. Îmi și imaginez deja cum după legalizarea căsătoriilor gay, homosexualii vor da buzna în case și vor fura copiii, privându-i de tată sau de mamă. Serios acum, gândim?

Copiii vor rămâne exact acolo unde sunt, în familia lor, așa cum e firesc. Nu îi fură nimeni. Dacă facem referire la copiii care pot ajunge să fie adoptați de homosexuali/cupluri de homosexuali, aceștia deja sunt privați și de mamă și de tată. Integrarea lor într-o familie, fie ea și homosexuală, le va oferi un cămin.

Căsătoriile gay vor duce dispariția omenirii și la sfârșitul lumii

Nu, nu vor duce la dispariția omenirii pentru că legalizarea căsătoriilor între homosexuali nu va semăna, ca prin minune, dorința de a deveni homosexuali în rândul celor care nu sunt deja. Persoanele homosexuale nu vor avea (în marea lor majoritate) copii, indiferent că sunt căsătoriți sau nu. Scăderea natalității nu va fi afectată de legalizarea acestor căsătorii pentru că ele vin să certifice o stare de fapt în societate, nu să „crească numărul de practicanți ai homosexualității”.

Legalizarea căsătoriilor gay va deschide calea către adopțiile de către cupluri gay

Posibil. De altfel, sunt deja state care au legalizat inclusiv adopția copiilor de către cuplurile gay (vezi lista aici). Subiectul de dezbătut nu e acesta, ci însăși adopția copiilor de către persoane/cupluri gay. De ce da? Din câteva motive simple: în primul rând, dacă ne centrăm pe drepturile omului, așa cum un heterosexual are dreptul de a adopta un copil, și un homosexual trebuie să aibă același drept. Vorbind de copii însă, voi merge mai departe și mă voi centra pe copil. Privind subiectul din perspectiva copilului, acesta are, în primul rând, dreptul de a beneficia de un mediu stabil, de o familie. Deoarece știm că actul de a fi părinte nu are legătură cu orientarea sexuală (se cunoaște că există enorm de mulți bărbați homosexuali, femei lesbiene sau bisexuali care au copii, aflându-se într-o căsătorie heterosexuală, și se descurcă foarte bine în creșterea și educarea lor), influența acestora asupra copiilor nu poate fi negativă (evident că așa cum avem heterosexuali care își bat copiii, vom avea și homosexuali care fac asta, însă e cu totul altceva). Copilului îi va fi cu siguranță mai bine într-o familie, formată ea chiar și din două persoane de același sex, care îi vor oferi exact ceea ce îi lipsește în orfelinat sau, mai grav, în stradă: adăpost (în special în rândul copiilor de pe stradă), educație, afecțiune și resurse financiare. Totodată, argumentul conform căruia copiii crescuți de homosexuali vor fi și ei homosexuali la rândul lor, e invalid întrucât nu s-a demonstrat că orientarea sexuală este un lucru pe care copilul îl învață de la părinți sau din mediul înconjurător.

Problema va sta în modul în care societatea va reacționa vis-a-vis de copiii proveniți din familii homosexuale. Aici intervine, însă, educația.

Homosexualitatea influențează negativ copiii

Nu, un copil care va vedea pe stradă un cuplu format din doi bărbați sau două femei nu va deveni homosexual ci  va avea ocazia să constate că relațiile sexuale dintre doi oameni nu sunt doar heterosexuale. Fac din nou apel la rolul educației. Dacă va avea părinți care vor fi în stare să îi explice despre ce e vorba, singurul lucru care i se va întâmpla va fi faptul că va înțelege și respecta dreptul celorlalți de a alege cu cine își împart viața. Dacă nu va avea astfel de părinți, well, problema e la acei părinți.

Dacă legalizăm căsătoriile gay, lupta împotriva homosexualilor va fi gata și o vom pierde

Homofobii pot sta liniștiți, legalizarea căsătoriei între persoane de același sex nu va duce la eliminarea oricărei forme de discriminare împotriva minorităților sexuale, deci vor putea avea activitate și după. Dar ar fi un mare pas înainte împotriva acestei discriminări.

Legalizarea căsătoriilor gay va deschide calea către legalizarea căsătoriilor incestuoase, a celor zoofile sau la legalizarea necrofiliei sau pedofiliei

Acesta este un fals argument împotriva căsătoriilor homosexuale pentru că face referire la concepte care nu au nicio legătură. Incestul, zoofilia, necrofilia, pedofilia  nu sunt orientări sexuale (orientările sexuale sunt: heterosexuală, homosexuală, bisexuală, asexuală). Nu sunt de acord cu niciunul din cele patru (incest, zoofilie, necrofilie, pedofilie) și nu le-aș legaliza. Dar nu am cum să analizez aceste concepte în paralel pentru că nu au nicio legătură. Merele nu-s pere.

SIDA este boala homosexualilor

Acesta este de-a dreptul un mit, nu și o realitate, însă. Virusul care declanșează SIDA, HIV, poate fi purtat de oricine, indiferent de orientarea sexuală și este transmisibil indiferent de sexul partenerilor actului sexual. Nu există nici măcar un singur motiv pentru care să considerăm că homosexualitatea are legătură cu propagarea HIV, pentru că acesta se răspândește atât între persoane homosexuale, cât și heterosexuale. Infectarea cu HIV are de-a face, cel mult, cu slaba informare a populației cu privire la bolile cu transmitere sexuală și metodele de prevenție (iată de ce avem nevoie de educație sexuală în școli).

---

Argumente în favoarea acceptării homosexualității și a legalizării căsătoriilor gay

Orice individ are libertatea de a-și alege partenerul

Orientarea sexuală a unei persoane este o chestiune de maximă intimitate și nimeni nu își poate aroga dreptul de a decide asupra vieții intime a altcuiva. În fond, orientarea sexuală, indiferent care e ea, nici măcar nu ar trebui să fie justificată. De ce? Pentru că nu am eu dreptul să îi impun vecinului cu cine are și cu cine nu are voie să întrețină o relație sentimentală, sexuală sau de orice natură. Așa cum recunoaștem dreptul unei persoane de a-și alege religia, trebuie să îi recunoaștem și dreptul de a trăi conform orientării sale sexuale, oricare ar fi ea. După cum am mai spus, nu suntem obligați să înțelegem, avem obligația de a respecta decizia altora, atâta timp cât nu ne implică pe noi, personal.

Căsătoria trebuie să fie un drept pentru toți cetățenii României

Fac din nou distincția dintre căsătoria religioasă și cea civilă. Fiecare persoană, indiferent de orientarea sexuală pe care o are, trebuie să aibă dreptul de a se căsători. Nu putem continua să interzicem unui om să își oficializeze relația doar pentru că partenerul său este de același sex. Am explicat mai sus de ce definirea căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie este valabilă doar pentru cea religioasă.

Constituția României nu interzice căsătoria între persoane de același sex și subliniază drepturile egale pentru toți cetățenii

Pentru că foarte mulți nu înțeleg, este important să redăm definiția familiei, așa cum apare ea în Constituție, la art. 48, alin. (1): „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Referindu-ne la prima parte a articolului, observăm faptul că în Constituție, familia (și, deci, căsătoria) nu sunt definite ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. De altfel, tocmai acest termen a reprezentat un puternic subiect de discuție în cadrul Comisiei de Revizuire a Constituției din 2013 (tentativa eșuată a USL de modificare a Constituției), dat fiind că, atunci, s-au format două tabere: cea care susținea păstrarea formei actuale a articolului și cea care dorea formularea explicită a definiției familiei, ca fiind întemeiată în baza căsătoriei dintre un bărbat și o femeie. Totuși, în condițiile actuale, Constituția nu interzice căsătoria între persoane de același sex pentru că nu face distincția între soți. Situația este reglementată de Codul Civil, care permite, prin art. 259, doar căsătoria între un bărbat și o femeie. Pentru legalizarea căsătoriei dintre persoanele de același sex este nevoie de modificarea Codului Civil, nu a Constituției. Legea fundamentală este, din acest punct de vedere, în acord cu Declarația Drepturilor Omului, ratificată de România. Codul civil, nu.

Nu în ultimul rând, Constituția, prin art. 16, alin. (1) spune clar că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. E de la sine înțeles că statul nu tratează cetățenii în mod egal, cu atât mai mult în ceea ce privește orientarea sexuală.

Căsătoria nu are drept unic scop procrearea

Nu reiau argumentele pentru că le-am detaliat mai sus.

Homosexualitatea este deja o stare de fapt

Legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex nu face decât să satisfacă necesitatea unei comunități deja existente. Homosexualitatea a existat, există și va exista în continuare cu sau fără legalizarea acestor căsătorii. Așa cum am mai spus, acordarea dreptului de a se căsători persoanelor cu alte orientări sexuale decât cea heterosexuală nu va crește numărul de membri ai comunității LGBT. Statul are obligația de a proteja minoritățile de pe teritoriul său, cu atât mai mult cu cât vorbim de cetățeni ai României.

Interzicerea căsătoriei gay creează cetățeni de mâna a doua

Întrucât o parte a cetățenilor au dreptul de a se căsători și alții nu, pe lângă faptul că statul discriminează a doua categorie, îi condamnă pe aceștia la a deveni cetățeni de mâna a doua, oameni forțați să trăiască în concubinaj, fără a se bucura de drepturile și privilegiile pe care statul le acordă familiilor. Să încercăm un exercițiu de imaginație: presupunând că, la un moment dat, președintele României va fi homosexual (declarat public), partenerul său (dacă îl va avea) va fi un nimeni. Pentru că relația dintre cei doi nu este recunoscută legal. Cu ce este mai prejos acel individ (partenerul președintelui) față de actuala Prima Doamnă a României? Cu nimic.

Homosexualii au aceleași obligații dar nu beneficiază de aceleași drepturi

Toți cetățenii României au aceleași obligații față de stat. Când vine vorba de plata taxelor și a impozitelor, statul nu face diferențieri în funcție de orientarea sexuală. Când în discuție se pune acordarea unor drepturi în mod egal, precum cel de a se căsători, începem să diferențiem oamenii.  Repet, statul român are obligația de a acorda drepturi egale cetățenilor săi, dacă le impune aceleași obligații. Așa cum ni s-ar părea absurd să scutim homosexualii de la plata taxelor și impozitelor, la fel de absurd trebuie să ni se pară și să îi privăm de o serie de drepturi, printre care căsătoria.

În lipsa posibilității de a se căsători, cuplurile homosexuale sunt private și de alte drepturi

Nefiind căsătoriți și, implicit, relația dintre două persoane de același sex nefiind recunoscută legal, acestora li se refuză o serie de alte drepturi. Spre exemplu, așa cum se arată în expunerea de motive pentru reglementarea parteneriatului civil a lui Remus Cernea (link – aici), în situația în care unul dintre membrii unui cuplu homosexual este internat în spital, celălalt nu poate primi informații oficiale cu privire la starea partenerului său. Mai mult decât atât, în cazul unei separări a celor doi, aceștia nu au posibilitatea de a-și împărți legal bunurile dobândite în comun. În cazul unui deces, partenerul rămas în viață nu are posibilitatea moștenirii bunurilor decedatului (în lipsa unui testament) pentru că cei doi nu au avut o relație recunoscută legal (exemple extrase din documentul anterior menționat).

---

Alternativă la căsătorie

Deși nu sunt adeptul jumătăților de măsură, cu atât mai mult atunci când în discuție se află acordarea, de către stat, a drepturilor egale pentru întreaga populație, există o variantă prin care o mare parte din problemele ridicate anterior pot fi remediate.

Deputatul Remus Cernea a  inițiat, în Parlament, o propunere de reglementare a parteneriatului civil, care nu făcea distincție între sexul persoanelor. Cu alte cuvinte, două persoane, indiferent de sexul lor (parteneriatul poate fi încheiat între persoane de sex opus sau de același sex), ar avea posibilitatea de a încheia un contract în baza căruia statul le oficializează relația. Nu îi spunem căsătorie pentru a nu scandaliza oponenții căsătoriei între persoanele de același sex.

Bineînțeles, propunerea lui Cernea a fost respinsă în Parlament, argumentele aduse de parlamentari fiind de-a dreptul hilare. Le-am cuprins, în mare parte, mai sus.

---

Ce e de făcut?

Din punctul meu de vedere, oricine citește argumentele de mai sus și le analizează, va vedea că nu există niciun motiv pentru care statul român să refuze în continuare legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex.

Toate argumentele pe care le-am detaliat eu și toate contraargumentele pe care le-am analizat pentru a contracara pozițiile celor care se opun minorităților sexuale și acordarea de drepturi acestora, vor fi nule dacă cei care le vor citi nu vor face efortul de a le privi cât mai obiectiv cu putință și de a le analiza făcând abstracție de convingerile proprii.

În încheiere, vreau să subliniez un aspect: pentru mine, cheia evoluției unui popor este educația. În momentul în care românii, priviți ca un întreg, vor fi suficient de educați pentru a înțelege complexitatea și diversitatea omenirii, legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex va părea un fapt de la sine înțeles. Nu cu mult timp în istorie, a susține că femeile trebuie să aibă drept de vot părea o nebunie. Astăzi, în România, ni s-ar părea o nebunie să le privăm de acest drept.

„Frumusețea vieții constă în diversitatea ei.”

Mihai Cucereavii

Sursă foto: jennpen.com